office gratuit

Office gratuit: cele mai bune suite de programe de birou gratis

Cele mai bune programe office gratis în 2022.

Microsoft Office a fost tot timpul prima alegere pentru utilizatorii sistemului de operare Windows (in ceea ce privește programele de birou), iar programele Word, Excel si Powerpoint reprezintă in acest moment un standard mondial.

Nimic de spus împotriva, in ceea ce privește calitatea, aceste programe sunt excelente, dar din pacate MS Office are un preț destul de ridicat pentru cineva care nu le folosește pentru profesia sa și are nevoie din când in când să deschidă/creeze/modifice un document.

Noroc că exista unele alternative gratuite la Microsoft Office, multe dintre ele fiind capabile să înlocuiască cu brio programele de birou incluse în faimoasa suita, comercializata de către compania americană Microsoft.

Care este cea mai bună suita office gratis? În continuare veți găsi lista celor mai bune alternative gratuite la Microsoft Office, care se pot folosi pe termen nelimitat.

Microsoft Office gratuit online

De puțin timp, Microsoft a pus la dispoziție gratuit și doar online, o versiune redusă a suitei de programe de birou Office.

Aplicațiile se pot accesa la această adresă web: https://www.microsoft.com/ro-ro/microsoft-365/free-office-online-for-the-web

Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce ai accesat pagina este să te conectezi cu contul tău Microsoft.

Deci, fă click pe ”Conectare” în colțul dreapta sus și introdu datele contului tău Microsoft.

Dacă nu ai deja un cont Microsoft trebuie să creezi unul.

După conectare, o să poți accesa aplicațiile office de care ai nevoie făcând click pe pictograma ”Nou”, care se află în centrul paginii sau pe pictograma cu semnul plus din meniul din stânga.

Dacă vrei să creezi un document alege Word, pentru o prezentare grafică alege PowerPoint, pentru calcul tabelar Excel, Sway dacă dorești să creezi o pagină web și așa mai departe.

Toate documentele create trebuie salvate înainte să le poți descărca pe computer în contul tău OneDrive.

Repet, această versiune de Office gratis este doar online, deci ca să o poți folosi trebuie să ai computerul conectat la internet.

Suită office gratis: Apache OpenOffice

Apache OpenOffice este o suită de programe de birou gratuită și o foarte bună alternativă la faimoasa suită Microsoft Office.

Acesta suită este foarte completă, fiind formata din mai multe aplicații dedicate productivității în munca de birou, care pot înlocui cu succes aplicațiile din Microsoft Office: Word, Excel, PowerPoint, etc.

A fost prima suita de programe de birou gratuită și open source în stil MS Office.

Pachetul Apache OpenOffice este format din 6 aplicații, numite Writer, Calc, Impress, Base, Draw și Math, primele 4 fiind foarte asemănătoare cu Microsoft Word, Excel, PowerPoint și Access, astfel utilizatorii se vor gasi într-un ambient familiar și vor avea o deplină compatibilitate cu documentele salvate în formatele Microsoft Office, de exemplu .doc, .xls, .ppt, .docx, .xlsx, etc.

Apache OpenOffice are și propriul format in care se pot salva documentele, numit OpenDocument (.odt).

Compatibil cu orice versiune de Windows, distribuție Linux și Mac OS X, Apache OpenOffice se poate folosi și in scopuri comerciale (birou, magazin, etc.), nu doar in scopuri personale. Este disponibil și in limba română. Download Apache OpenOffice.

Program office gratuit: LibreOffice

Bazat pe codul sursa de la OpenOffice.org, LibreOffice este un pachet de programe de birou gratuit și open source, dezvoltat de un grup de programatori de la fostul Openoffice.org.

In septembrie 2010 programatorii de la OpenOffice.org s-au despărțit in 2 grupuri, un grup a continuat cu proiectul inițial, acum numit Apache Openoffice, iar celălalt grup a început dezvoltarea unui nou proiect, numit LibreOffice.

Si acesta suita office este formata din mai multe aplicații de birou, și anume:

  • un procesor de text (Writer)
  • foaie de calcul tabelar (Calc)
  • o aplicație de prezentări multimedia (Impress)
  • un program pentru gestionarea unei baze de date (Base)
  • un program pentru desen vectorial (Draw)
  • un puternic editor de formule matematice (Math).

Compatibil cu orice format de fișier MS Office și disponibil pentru Windows, Mac și Linux, LibreOffice se poate folosi și în scopuri comerciale, nu doar in scopuri personale. Este disponibil și în limba română. Download Libreoffice.

Alternativa gratis pentru Microsoft Office: SoftMaker FreeOffice

O bună alternativa gratuita la Microsoft Office este suita SoftMaker FreeOffice, un pachet de programe de birou compus dintr-un procesor de text (TextMaker), o foaie de calcul tabelar (PlanMaker) și un program de prezentări multimedia și slideshow (Softmaker Presentations).

Nu este o suită completa ca LibreOffice sau MS Office pentru că lipsesc unele aplicații, dar se poate folosi fără nici o problema ca să scrieți un document ca și cum ați folosi Word, Excel sau Powerpoint.

Este foarte rapid și consuma puține resurse hardware, deci este recomandat și pentru calculatoare mai vechi. Download SoftMaker FreeOffice.

Suita de programe de birou gratis: WPS Office

WPS Office este un pachet de programe de birou gratuit, format din 3 aplicatii: un word processor, o foaie de calcul tabelar si un program de prezentari multimedia.

Include aproape toate functiile pe care le pune la dispozitie Word, Excel si PowerPoint si este perfect compatibil cu formatele de fisiere create cu aceste programe (.doc, .docx, .xls, etc.).

Interfata grafica este bine facuta si aminteste putin de MS Office 2003.

Este capabil si sa exporte documentele direct in format PDF.

Cu adevarat foarte bun pentru cine cauta un simplu procesor de text sau un program pentru calcul tabelar. Download WPS Office .

Office gratuit: Calligra Suite

Calligra Suite (cunoscuta pana pana in 2010 sub numele KOffice) este o suita de software office, disponibila pentru sistemele de operare Windows, Linux, FreeBSD si Mac OS X. In acesta suita de programe de birou sunt incluse 12 programe:

  • Words: un procesor de text, care poate fi de asemenea utilizat si pentru tehnoredactare cu suport pentru foi de stil pentru crearea de layouts complexe.
  • Sheets: o foaie de calcul cu suport pentru foi multiple, diferite modele si peste 100 de formule matematice.
  • Stage: un program de prezentare cu suport pentru imagini si efecte.
  • Kexi: o aplicatie pentru gestionarea bazelor de date (alternativa la Microsoft Access si Filemaker). Se poate folosi pentru a crea si actualizarea unei baze de date, sa introduceti date sau sa efectuati query.
  • Flow: un program pentru proiectarea de diagrame.
  • Karbon: un program pentru desen vectorial.
  • Krita: o aplicatie pentru crearea si modificarea imaginilor bitmap.
  • KChart: un generator de grafice.
  • Author: o aplicatie pentru crearea de continut digital sub forma de e-book-uri ca iBooks Author.
  • Braindump: un program pentru a lua notite si mindmapping
  • KFormula: un editor de formule matematice
  • Plan: un program de gestionare a proiectelor care poate crea si diagrame Gantt.

Este un pachet de programe de birou cu multe aplicatii utile si interesante, cu o interfata grafica frumoasa si intuitiva, dar din testele efectuate de mine este inca departe de concurentii sai. Cel putin foaia de calcul tabelar este inca incompleta, in comparatie cu LibreOffice sau Apache OpenOffice. Sper ca pe viitor sa se continue dezvoltarea sa.

Recomand aceasta suita doar acelor utilizatori care doresc sa o testeze, deocamdata aceasta suita office este inca imatura, daca doriti ceva stabil, va recomand LibreOffice. Download Calligra Suite.

Alternativa gratis la MS Word: FocusWriter

FocusWriter este un Word Processor gratuit si open source, caracterizat de o rapiditate incredibila. Interfata grafica este foarte curata, poate chiar prea curata, deoarece meniurile si butoanele sunt ascunse.

La inceput veti vedea doar o pagina goala: daca doriti sa apara meniurile trebuie sa mutati cursorul mouse-ului spre marginile ecranului si in acel moment apar toate butoanele, barele de instrumente si icoanele care se gasesc intr-un normal program de scris (odata mutat cursorul acestea vor disparea din nou).

FocusWriter este compatibil cu fisiere in 4 formate: DOCX, RTF, ODT si TXT. Daca doriti sa deschideti/modificati un document in formatul .DOC trebuie mai intai sa il convertiti intr-un format suportat, altfel documentul nu poate fi deschis. FocusWriter este complet gratuit, ca sa descarcati programul (daca nu doriti sa faceti o donatie) este necesar sa alegeti $0.00 la „Tip with download”.

Este disponibil pentru Windows (versiune instalabila sau portable), Linux si Mac OS X. Download FocusWriter.

Alternativa gratuita la Microsoft Excel: Gnumeric

Gnumeric este o foarte buna alternativa gratuita la Microsoft Excel. Practic este un program de calcul tabelar gratuit, care include toate functiile principale prezente in MS Excel.

Este perfect compatibil cu formatele de fisiere create cu Microsoft Excel si este disponibil pentru sistemele de operare Windows, Mac OS X si Linux. Download Gnumeric.

Program Word gratuit: Abiword

Abiword este solutia ideala pentru cine nu are nevoie de o suita de programe de birou, dar cauta doar un simplu program de scris gratuit (Word).

Caracterizat de o interfata simpla si eleganta, departe de exuberanta ultimelor editii Microsoft Word, acest program de scris include toate instrumentele principale care va vor permite sa scrieti orice document in mod profesional.

Este compatibil cu formatele de fisiere create cu MS Word si este disponibil doar pentru Linux. Download Abiword.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *